Moștenirea lui Stephen Ross: Teoria APT și relevanța sa în piețele financiare - Ep. 121 (FINANȚE)

Alătură-te canalului și sprijină această inițiativă educativă: https://www.youtube.com/channel/UCu2U2ePtgZYivMTEIjTMZZg/join Capitole: 00:00 - Intro 01:05 - Ce este Teoria APT 07:29 - Mulțumiri și recomandări Stephen Alan Ross a fost un economist financiar american, cunoscut în special pentru crearea Teoriei stabilirii prețurilor prin arbitraj în engleză se cheamă Arbitrage Pricing Theory și se prescurtează APT. Această teorie creată în 1976 a reprezentat o alternativă la Modelul de stabilire a prețurilor activelor de capital (CAPM), oferind o perspectivă multifactorială asupra determinării rentabilității așteptate a activelor financiare. Înainte de APT, modelul CAPM era dominant pentru că explica relația dintre risc și rentabilitate așteptată. CAPM, dezvoltat de William Sharpe, Jack Treynor, John Lintner și Jan Mossin, sugera că singurul factor relevant pentru stabilirea prețului unui activ este riscul său sistematic, măsurat prin beta în raport cu piața în ansamblul său. Cu toate acestea, Ross a observat că rentabilitatea activelor este probabil influențată de mai mulți factori macroeconomici sistematici, nu doar de performanța generală a pieței. El a argumentat că investitorii raționali vor profita de orice oportunitate de arbitraj (obținerea unui profit fără risc și fără investiție netă), ceea ce va alinia prețurile activelor cu rentabilitățile lor așteptate în funcție de expunerea la acești factori de risc multipli. Teoria APT se bazează pe următoarele principii esențiale: Rentabilitatea activelor este influențată de mai mulți factori sistematici: APT recunoaște că rentabilitatea unui activ nu este determinată doar de riscul de piață, ci și de alți factori macroeconomici care afectează toate activele într-o anumită măsură. Acești factori pot fi Inflația, Producția industrială, Ratele dobânzii, Primele de risc (adică diferența dintre randamentul obligațiunilor cu risc ridicat și cele cu risc scăzut), Curba randamentelor (adică diferența dintre ratele dobânzii pe termen lung și scurt), și alți indicatori macroeconomici relevanți. Relația dintre rentabilitatea așteptată și factorii de risc este liniară: APT postulează că rentabilitatea așteptată a unui activ este o funcție liniară a sensibilității sale (beta) la fiecare dintre acești factori sistematici. Un principiu crucial al APT este că pe o piață eficientă, nu ar trebui să existe oportunități de arbitraj pe termen lung. Dacă ar exista, investitorii le-ar exploata rapid, ceea ce ar duce la realinierea prețurilor până când oportunitățile dispar. Formula de bază a teoriei APT pentru rentabilitatea așteptată a unui activ (sau portofoliu) este afișată pe ecran. Avem mai multe diferențe față de modelul CAPM. APT utilizează mai mulți factori sistematici pentru a explica rentabilitatea activelor, în timp ce CAPM se bazează pe un singur factor (riscul de piață). APT nu specifică a priori care sunt factorii relevanți. Aceștia trebuie identificați prin analiză economică și statistică. CAPM identifică piața ca fiind singurul factor relevant. APT are mai puține asumpții restrictive decât CAPM. De exemplu, nu necesită ca toți investitorii să aibă aceleași așteptări sau să dețină portofolii eficiente. Teoria APT a avut un impact semnificativ asupra teoriei și practicii financiare. Ea oferă un cadru mai flexibil pentru înțelegerea și modelarea rentabilității activelor, recunoscând complexitatea piețelor financiare. Teoria stabilirii prețurilor prin arbitraj a stimulat cercetarea pentru identificarea factorilor macroeconomici care influențează în mod semnificativ prețurile activelor. Teoria poate fi utilizată pentru a construi strategii de investiții care să exploateze eventualele discrepanțe de preț cauzate de evaluări incorecte bazate pe sensibilitatea la diferiți factori de risc. Teoria APT oferă un cadru pentru evaluarea performanței portofoliilor în raport cu expunerea lor la diferiți factori de risc sistematici. De asemenea ajută la înțelegerea și gestionarea diferitelor surse de risc sistematic care afectează portofoliile. În ciuda avantajelor sale, teoria APT are și unele limitări: Teoria nu specifică exact care sunt factorii relevanți sau câți ar trebui incluși în model. Identificarea acestora este o sarcină empirică dificilă și poate varia în timp. Estimarea rentabilității așteptate și a primelor de risc asociate fiecărui factor poate fi complexă și supusă erorilor. Datorită nespecificării factorilor, testarea riguroasă a teoriei APT este mai dificilă decât în cazul CAPM. Stephen Alan Ross nu s-a limitat doar la teoria APT. El a avut contribuții semnificative în diverse domenii ale finanțelor și economiei. Ross a fost unul dintre pionierii teoriei agenției, care analizează problemele de conflict de interese dintre principal (acționar) și agent (management). Ross a fost co-creator al Modelul binomial de stabilire a prețurilor opțiunilor (în engleză Binomial Options Pricing Model) model fundamental pentru evaluarea opțiunilor financiare.